Ce înseamnă manSă1 de vânt?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei " manSă1 de vânt": dispozitiv pentru indicarea direcției vântului, pe aerodromuri la loc vizibil

" La harazirea fabulei “Raul si helesteul”
Nici gandeam ca pentru versuri sa iau in mana condei,
Cand tintirea-mi aici este la un altfel de idei,"
Dlui grigorie alexandrescu poezie de Alecu Donici

" Intamplarea vru odata sa cunosc pe viorist,
Sa-i strang mana de artist!
Se plangea adeseaoare c-a nascut strein pe lume:"
Vioristul poezie de Alexandru Macedonski

MÁNĂ substantiv feminin

1. (Și în compusul mană-cerească) Lichen comestibil, care crește în mare cantitate prin deșerturile Asiei și ale Africii de nord și care, smuls de furtuni, este ridicat la înălțimi, de unde cade la pămînt ca o grindină; măcinat, dă o făină din care în timp de foamete se face pîine (Lecanora escidenta).

2. Ciupercă parazită care atacă unele plante ca vița de vie, cartoful, tutunul etc. (Plasmopara viticola); boală produsă de această ciupercă.
♦ Secreție a frunzelor unor plante, care apare pe timp călduros cu nopți reci ca un strat lucitor, lipicios.

3. figurat Rod, fruct. Poate c-au luat strigoaicele mana de la vaci. CREANGĂ, A. 45.
♦ Belșug, abundență. Norul plin de mană trece și revarsă O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă. ALECSANDRI, P. III 332. Asta-i mană din cer, se zice cînd după secetă vine ploaie.
♦ Mîngîiere, balsam. Cîntul meu ca mana se răsfiră Peste jalea grea a veacului. BENIUC, vezi 78.

4. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina dreaptă și cu numeroase spiculețe; crește prin mlaștini, lacuri și pe marginea apelor (Glyceria aquatica).