Ce înseamnă locuțiune verbala a fi nor?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei " locuțiune verbala a fi nor": a fi înnorat

" O roza-nfloreste, suava;
Ca nor risipit e necazul.
Stapan sunt de-acum pe ragazul,"
Rondelul rozei ce infloreste poezie de Alexandru Macedonski

" Scaldata-n vapaie
Pe-un nor de atlaz!
Lumina-l ajuta si calu-si zareste,"
Calul arabului poezie de Alexandru Macedonski

NOR, nori, substantiv masculin

1. (Și în forma nour) Îngrămădire de vapori condensați în picături de apă, cristale de gheață sau fulgi de zăpadă, care se formează în aer, putînd da în anumite condiții de temperatură, presiune etc. ploaie, zăpadă, grindină, ceață etc. În regiunile întinse de șes, norii se formează dacă există o depresiune barometrică. CARAFOLI-OROVEANU, M. forme I 78. Soarele scăpăta spre dealurile de la apus, între pături subțirele de nouri. SADOVEANU, O. II 499. Țin ochii la norul din zare. COȘBUC, P. II 89. Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri. EMINESCU, O. I 201.
       • Expresia: E nor = e înnorat. TrăieÈ™te sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre cel care este străin de cele ce se întîmplă în jurul lui, care trăieÈ™te într-o lume aparte, de visuri, care nu verb reflexiv:ea să È›ină seama de realitate.
♦ Nor arzător = izbucnire vulcanică frecventă, compusă din gaze, vapori fierbinți și mari cantități de cenușă.
♦ figurat Ceea ce tulbură, întunecă liniștea, seninătatea; mîhnire, întristare, amărăciune. În nourii care i se frămîntau în minte întrezărise o lucire. SADOVEANU, O. VII 63. De nicăiri o altă rază de lumină nu va mai veni să dea strălucire norilor posomorîți ai vieții! HOGAȘ, M. N. 109. La aceste vorbe... pe fruntea Udrei se lasă un nor. BOLINTINEANU, O. 51.

2. Masă densă și mobilă (de praf, fum, aburi etc.). Se plimba... printre norii groși ai aburilor cocliți. SAHIA, N. 33. Un nor de colb îi cuprinsă, căci Genarul venea în fuga calului, de rupea pămîntul. EMINESCU, N.

15. Nori de praf a răspîndit, Urma i-a acoperit! TEODORESCU, P. P. 625.

3. figurat Mulțime compactă și mobilă de ființe (care întunecă zarea). Un nor de lăcuste. ▭ Sentinelă! te arată, Norul crunt se sparge!... Iată, iată oardele avane. ALECSANDRI, P. II

14. Un nour de corbi fîlfîia pe deasupra croncăind. RUSSO, S. 139.

– Variante: (regional) nóur, nuór (DELAVRANCEA, S. 107) substantiv masculin