Ce înseamnă literatură fantastică?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei " literatură fantastică": gen de literatură în care elementul preponderent îl constituie imaginația, irealul

" Uimit cand stau cu ochii tinta
S-un vis fantastic urmaresc,
Se schimba lumea ca prin far mec"
Suo tempore poezie de Alexandru Macedonski

" Robi frumosi cu piepturi goale si cu ochi sireti de vulpe
Ies fantastic ici si colo din noptosul labirint,
Au tunici cu fir cusute, calasirise pe pulpe,"
Ospatul lui Pentaur poezie de Alexandru Macedonski

FANTÁSTIC, -Ă (< limba franceza , latina) adjectiv, substantiv neutru

1. Adj. Care nu există în realitate, care este un produs al fanteziei; fabulos, supranatural; prin extensie care pare ireal, de necrezut; minunat.
       • Literatură forme = modalitate a literaturii bazată pe convenția agresiunii misterului (a inexplicabilului, inadmisibilului, insolitului, supranaturalului) în lumea reală sau în viața cotidiană. L.f. implică relatarea unor evenimente sau prezența unor detalii care țin de două ordini diferite, determinând ezitarea cititorului către o explicație naturală și una supranaturală

– ezitare ce poate fi împărtășită și de unul dintre personaje. Categorii tematice specifice l.f.: fantoma, strigoiul, vampirul, vârcolacul, verb reflexiv:ăjitorii și verb reflexiv:ăjitoarele, ființa invizibilă, părțile separate ale trupului omenesc, mirajul, regresiunea în timp, pactul cu diavolul, tulburările personalității ș.a. Reprezentanți: E.A. Poe, E.T.A. Hoffmann, Gogol, J. Potocki, A. Bierce, J.L. Borges, M. Eminescu, I.L. Caragiale, G. Galaction, vezi Voiculescu, M. Eliade.

2. (Și adverb) Extraordinar, grozav.

3. substantiv neutru Categorie estetică ce definește breșa pe care o creează inexplicabilul, iraționalul, insolitul, neinteligibilul, straniul care irumpe în lumea reală; forme se naște dintr-un detaliu ciudat, enigmatic, deconcertant, supranatural, inadmisibil pentru experiență și rațiune, detaliu ce tulbură întreaga logică a ansamblului. forme durează atâta timp cât ține ezitarea receptorului (cititor, privitor) între o explicație naturală și una supranaturală.