Ce înseamnă istoria bisericii universale?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei " istoria bisericii universale": știință care expune dezvoltarea bisericii de la întemeierea ei și până astăzi pe tot globul pământesc și în toate direcțiile vieții sale

Topirea la rece poezie de Ana Blandiana

" Un tipat putrezit de amanare
Cersind istorie in schimb...

"
Drum poezie de Ana Blandiana

ISTÓRIE, istorii, substantiv feminin

1. Proces de dezvoltare a oricărui fenomen în natură și în societate.

2. Știință care studiază dezvoltarea societății omenești în întreaga ei complexitate ca un proces unitar, contradictoriu, desfășurat pe baza unor legi obiective. Istoria R.P.R. se ocupă cu dezvoltarea societății omenești pe teritoriul patriei noastre, Republica Populară Romînă, începînd din verb reflexiv:emurile cele mai îndepărtate, pînă azi. istorie R.P.R.

1. Întrebați dar istoria și veți ști ce sîntem, de unde venim și unde mergem. KOGĂLNICEANU, S. A. 45. Misia istoriei este a ne arăta, a ne demonstra această transformație continuă, această mișcare progresivă a omenirii, această dezvoltare a simtimentului și a minții omenești. BĂLCESCU, O. II

10.
♦ Scriere care conține fapte ca cele descrise mai sus; prin extensie obiectul de învățămînt respectiv. Cînd am ajuns, am găsit examenul pe la sfîrșit. Se cercetase istoria, geografia. NEGRUZZI, S. I

4. Istoria trebuie să fie, și a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor, și fiecărui om îndeosebi; pentru că fiecare stare, fiecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la faptă bună. KOGĂLNICEANU, S. A. 49.

3. (Cu determinarea domeniului) Știință care are ca obiect studiul dezvoltării, schimbărilor succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria literaturii. ▭ Un loc important în istoriografia romînă îl ocupă publicarea de documente și editarea cercetărilor în legătură cu istoria relațiilor economice, politice și culturale ruso-romîne. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 372, 5/3.

4. Povestire, poveste, narațiune. Vorbind și gîndindu-mă, parcă mă cobor pe niște cărări uitate în suflet, și parcă ici-colo se face lumină, și dintr-o dată ceva uitat se deslușește,

– și aceasta se numește o istorie veche. SADOVEANU, O. vezi 92. Aș pune rămășag că istoria vieții d-tale a să ne facă să adormim. NEGRUZZI, S. I 245.

5. (Familiar) Întîmplare, pățanie; poznă, încurcătură. vezi comedie2. Pe drum, la întoarcere, i-a povestit ea toată istoria, toate stăruințele și învîrtiturile unchiului. VLAHUȚĂ, O. A. III 16. își spuse istoria și ce păți. ISPIRESCU, L.

8. Să nu-l iei drept cine știe Și să faci verb reflexiv:eo istorie. TEODORESCU, P. P. 597.

– Accentuat și: (popular,

5) istoríe.