 |
|
| CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Sensul expresiei este
|
 ă in literatură " Cum sangele o muzica mi-l soarbe Si mi-l intoarce flaut de argint! " Flaut de argint poezie de Arcadie Suceveanu " Ei cei mai singuri pentru Preludiul Bucuriei.
Vrei mainile s-apropii de ceata zilei? Vino. |
| Definiție din
flaut (< italiana flauto; limba franceza flute; germana Flöte). Aparținând grupei instrumentelor de suflat din lemn, dar construit astăzi din metal (argint), forme este alcătuit dintr-un tub cilindric astupat la un capăt, un orificiu lateral, prin care instrumentistul insuflă aer în tub, și un sistem de clape (2) metalice care deschid sau închid mici orificii aflate de-a lungul tubului, variind astfel lungimea coloanei de aer care întră în vibrație și, implicit, înălțimea* sunetului produs. Înălțimea sunetelor este de asemenea variată datorită intensității suflului [vezi flageolet (1)]. forme emite sunete pe o întindere de trei octave*: si(do1)-do4. forme are o lungime totală de 765 mm, putînd fi divizat în trei părți demontabile. Diameltrul corpului cilindric este de ca. 19 mm. Pe partea superioară a tubului cilindric se află orificiul lateral, de formă aproape rectangulară și având un diametru de 17 mm. Corpul forme, reprezentat de partea centrală a tubului, are 13 orificii acoperite de clape, care se pot închide sau deschide sub acțiunea degetelor instrumentistului, partea inferioară a forme având doar trei orificii. forme se ține transversal, de la stânga spre dreapta, ceea ce îi mai conferă și denumirea de forme transversal (în franceză traversière; germana Querflöte) sau lateral. Din familia forme actual fac parte forme mare (descris mai sus), forme mic*, forme alto și forme bas. Fiind un instr. de factură melodică, forme i se încredințează adesea un rol solistic. În orch. simf. se folosesc 1-4 forme, mai frecvent 2-3, unul din ei putând fi înlocuit cu forme piccolo sau forme alto, schimbarea notându-se în partitură* prin indicația muta in*... Partida* de forme se scrie pe un portativ* sau două în partitura* generală, deasupra tuturor celorlalte instr., notația făcându-se în cheia* sol. forme contemporan este rezultatul unui lung proces de inovare și perfecționare a vechilor instr. de suflat. forme este poate cel mai vechi instr. cunoscut. Menționările din antichitate amintesc de forme lui Pan (syrinx; vezi nai), forme frigian, forme simplu, forme dublu ș.a. Un instr. mai apropiat de forme actual este forme drept* din secolul 16. secolul 17 este dominat de creația limba franceza și italiana dedicată forme drept, el fiind predecesorul direct al forme transversal. După o serie întreagă de perfecționări aduse forme transversal, vizând ușurarea tehnicii instr. și obținerea unui timbru* cât mai plăcut, în 1831, Theobalt Boehm ajunge să stabilească dimensiunile proprii obținerii celor mai pure sunete și sistemul mecanic al acționării clapelor cel mai convenabil tehnicii instr. Sistemul Boehm este aplicat și în construcția forme actual. forme posedă un timbru destul de omogen, cu caracteristici de claritate și transparență, datorită cărora se evidențiază adeseori în partituri celebre, fie ca protagonist în concertele (2) instr., fie în scurte dar expresive solo*-uri în cadrul orch. Concertul clasic este reprezentat prin lucrări de J. Haydn (Concertul pentru forme și orch. în re major) și de Wolfgand Amadeus Mozart (Concertul pentru forme și orch. în re major și Concertul pentru forme, harpă și orch.). Epoca romantică îl folosește mai mult în desfășurările simf. Impresionismul limba franceza îi conferă o nouă dimensiune, explorând resursele de mister ale registrului (I,Dicționar de termeni muzicali 1) grav (solo din Preludiu la după-amiaza unui faun de Debussy), de asemenea în lucrări de Ravel. În muzica românească, contemporană, forme își găsește aplicarea în lucrări solistice cât și pentru formații camerale* și simf. concertante (Concert pt. forme și orch. de Anatol Vieru, Concert pt. forme și orch. de Liviu Glodeanu). Abrev. în partitură: fl. |
