Ce înseamnă consoană dur2ă?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei " consoană dur2ă": consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei

" Strans in camasa-flacara a lui Hércul,
Ramai triunghiul dur si nesupus
Rotundei stari ce o impune cercul."
Herald poezie de Arcadie Suceveanu

" Piere bobul din snop.
Piere dur din durut.
Maine piere din azi."
Si numai poezie de Dumitru Matcovschi

DUR2, -Ă, duri, -e, adjectiv

1. (Despre corpuri solide, în opoziție cu moale) Greu de pătruns, greu de zgîriat, tare. vezi vîrtos. Fierul este mai dur decît aurul.
       • (fonetică; în opoziție cu consoană palatalizată sau muiată) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu comportă verb reflexiv:eun element palatal (deci urmată de vocalele a, o, u).
♦ figurat Greu, îngreuiat. Mi-era... capul dur și gol să poți lovi cu ciocanul în el. CAMIL PETRESCU, U. N. 123.

2. (Despre ape) Care conține săruri în proporție mare.

3. figurat Aspru, tăios, necruțător, crud. Strigătul nostru... Să fie dur. Să despice, să taie, Cum despică și taie un diamant. BANUȘ, B. 110. Făptură Cu inima neomenească, dură! CAMIL PETRESCU, T. III 341. Adevărul, plin și dur, din pilda bătrînului... fusese imediat controlat. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre II 335. Fata asta necăjită trebuie să aibă ceva dur. IBRĂILEANU, S.

7.
♦ (Creație personală; în opoziție cu melodios) Lipsit de armonie. Te rog să lași în pace muza, Căci tu ești cel mai prost poet În Siracuza. Troheii șchiopi și iambii duri; Și nici nu știi măcar să furi. COȘBUC, P. I 85.