Ce înseamnă cartea sfântă?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei " cartea sfântă": biblia, sfânta scriptură; la plural fiecare dintre cele 53 de scrieri ale vechiului testament și cele 27 de scrieri istorice, didactice și profetice ale noului testament, începând cu evangheliile și terminând cu apocalipsa

" Treceti fara-a lasa urme ca si cainele prin apa,
Grasi, pedanti, burdufi de carte si de-nvatatura goi —
Bogatasi ce cu piciorul dati la inimi in gunoi,"
Noaptea de ianuarie poezie de Alexandru Macedonski

" Slavit e versul c`ntec, miraj, intraripare
E-n Nemurire-o carte de libera intrare.
Tu ia doar la crestarea silabelor aminte,"
Slavit e versul poezie de Alexandru Vlahuta

cárte, cărți substantiv feminin Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum.
♦ Cum scrie la carte = așa cum scrie în carte.
♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de mari proporții.
♦ Cartea sfântă = Biblia, Sfânta Scriptură; (la plural ) fiecare dintre cele 53 de scrieri ale Vechiului Testament și cele 27 de scrieri istorice, didactice și profetice ale Noului Testament, începând cu evangheliile și terminând cu Apocalipsa.

– Din latina charta.
       • Cartea lui Baruh, carte profetică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (5 cap.), atribuită lui Baruh, ucenicul și secretarul profetului Ieremia. A fost scrisă de un iudeu elenist din Alexandria, cu scopul de a îmbărbăta pe evrei în suportarea stăpânirii străine din timpul exilului.
       • Cartea întâi și a doua a Cronicilor vezi Cartea întâia și a doua Paralipomena.
       • Cartea lui Enoh, titlu generic sub care sunt cunoscute două cărți biblice necanonice, dintre care una, scrisă între anii 200 și 50 î. Hr., s-a păstrat în cadrul termen bisericesc creștine din Etiopia, iar alta (Cartea tainelor lui Enoh) reprezintă un apocrif slavon, ajungâng până azi sub forma unui text fragmentar.
       • Cartea Esterei, carte canonică istorică a Vechiului Testament (10 cap.), în care se intorisește un episod din viața evreilor care nu s-au întors în patrie, ci au rămas mai departe în Imperiul persan, salvați de la exterminare prin vigilența iudeului Mardoheu și a nepoatei acestuia Estera. Scopul cărții este de a se arăta grija proniei divine pentru poporul evreu și motivele pentru instituirea sărbătorii Purim.
       • Cartea întâi a lui Ezdra, carte canonică istorică a Vechiului Testament (10 cap.), în care sunt prezentate evenimentele legate de întoarcerea evreilor din robia babiloniană în Iudeea. Scopul cărții este să se arate poporului evreu că Dumnezeu și-a ținut promisiunea Sa dată prin profeți, prin eliberarea lui din exil și prin rezidirea templului și a Ierusalimului.
       • Cartea a doua a lui Ezdra vezi Cartea lui Neemia.
       • Cartea a treia a lui Ezdra = carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (9 cap.), numită astfel fiindcă în traducerea sa greacă și latină este socotită a doua Ezdra, în timp ce Vulgata o socotește apocrifă. Scopul cărții a fost de a face pe guvernatorii străini care administrau pe evrei în Palestina să se poarte mai blând cu poporul, aducând ca exmple pe regii Persiei: Cirus și Darius.
       • Cartea lui Iosua Navi, carte canonică istorică a Vechiului Testament (24 cap.), numită după persoana principală din istoria cuprinsă în ea, Iosua fiind urmașul lui Moise. Cartea relatează evenimentele în legătură cu cucerirea și împărțirea Canaanului între cele 12 seminții ale lui Israel. Scopul cărții este de a dovedi că făgăduințele făcute de Dumnezeu lui Avraam și urmașilor săi s-au împlinit prin ocuparea pământului făgăduit și așezarea poporului evreu în acesta. Autorul nu este cunoscut.
       • Cartea lui Iov, carte canonică istorică a Vechiului Testament (42 cap.), al cărei autor nu este cunoscut, în care se descrie fericirea și evlavia lui Iov, supus unui test de fidelitate cu îngăduința lui Iahve la propunerea lui Satan. Scopul cărții este dezlegarea problemei suferinței, numele lui Iov rămânând modelul de îndelungă răbdare în orice suferință fără pierderea credinței.
       • Cartea Iuditei, carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (16 cap.), care relatează o istorisire referitoare la atacul lui Olofern, generalul lui Nabucodonosor, asupra cetății Betulia din Palestina de nord, cetate salvată de Iudit, o femeie văduvă și pioasă, care-l ucide pe Olofern. Scopul cărții este de a întări credința poporului în Dumnezeu și de a arăta că El îl ajută în verb reflexiv:emuri de primejdie.
       • Cărțile împăraților vezi Cărțile Regilor.
       • Cartea înțelepciunii lui Solomon, carte poetică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (19 cap.), în care se vorbește despre înțelepciune și foloasele ei, precum și despre roadele ei în istoria poporului evreu. Cartea se recomandă tuturor pentru păzirea credinței și a poruncilor lui Dumnezeu, precum și pentru fericirea de idolatrie.
       • Cartea înțelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah (Ecleziasticul), carte poetică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (51 cap.), care se aseamănă cu Pildele (Proverbele) lui Solomon, dar are un cuprins mult mai variat și mai bogat. Cuprinde o serie de sentințe sau maxime privitoare la natura și la folosul înțelepciunii. Autorul cărții este Iisus, fiul lui Sirah, un cărturar din Ierusalim, iar nepotul său este traducătorul ei în grecește.
       • Cartea Judecătorilor, carte canonică istorică a Vechiului Testament (24 cap.), în care este expusă activitatea judecătorilor, bărbați chemați de Dumnezeu la anumite intervale de timp și înzestrați cu puteri deosebite pentru a conduce poporul în verb reflexiv:emuri grele. Cuprinde istoria unei perioade de c. 400 ani, de la moartea lui Iosua, cuceritorul Canaanului, până la introducerea monarhiei teocratice prin Samuel. Scopul cărții este, în general, de a arăta lupta monoteismului contra idolatriei popoarelor canaanene.
       • Cartea întâi a Macabeilor, carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (16 cap.), care istorisește lupta evreilor, sub conducerea Macabeilor, împotriva sirienilor pentru credința strămoșească și independența politică, începând cu Alexandru cel Mare și până la Hircan (175-135 î. Hr.). Cartea a fost scrisă în limba ebraică și autorul este necunoscut.
       • Cartea a doua a Macabeilor, carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (15 cap.), care nu este o continuare a primei cărți, relatând aceeași epocă, dar mai pe scurt. Autorul, un iudeu elenist din Egipt, nu este cunoscut.
       • Cartea a treia a Macabeilor, carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (7 cap.), care conține descrierea unei persecuții a regelui Ptolemeu Filopator (221-224 î. Hr.) împotriva evreilor din Egipt. Cartea a fost scrisă, probabil, în Alexandria, de un iudeu din Egipt în limba greacă.
       • Cartea lui Neemia (Cartea a doua a lui Ezdra), cartea canonică a Vechiului Testament (13 cap.), care istorisește restaurarea zidurilor cetății Ierusalimului și reînnoirea legământului încheiat cu Dumnezeu. Autorul acestei scrieri este Ezdra, contemporan cu Neemia, care s-a ocupat îndeosebi cu scrisul, fiind cărturar și preot.
       • Cartea întâi și a doua a Paralipomena (Cartea întâi și a doua a Cronicilor), cărți canonice istorice ale Vechilui Testament (29 și, respectiv, 36 cap.), numite Cronici de fericitul Ieronim și Paralipomena în traducerea Septuagintei. Scopul cărților a fost să arate că soarta poporului evreu, fericită sau nefericită, depinde de credința în Dumnezeu, de exercitarea cultului și de păzirea Legii date prin Moise.
       • Cartea Psalmilor (Psaltirea) vezi psalm.
       • Cartea întâi și a doua a Regilor (Cartea întâi și a doua a lui Samuel), cărți canonice ale Vechiului Testament (31 și, respectiv, 24 cap.) care continuă istoria judecătorilor. Se numesc și cărți ale lui Samuel, fiindcă acesta este bărbatul care a condus poporul Israel, ca profet și judecător, și a pus baza monarhiei teocratice, ungând ca regi pe Saul și pe David din porunca lui Dumnezeu.
       • Cartea a treia și a patra a Regilor, cărți canonice istorice ale Vechiului Testament (22 și, respectiv, 25 cap.), cunoscute în vechile traduceri românești și sub numele de Cărțile Împăraților, care continuă istoria revelației divine de la moartea lui David până la exilul babilonian. După tradiția rabinică, autorul ar fi fost profetul Ieremia sau un contemporan al său.
       • Cartea Rut, carte canonică istorică a Vechiului Testament (4 cap.), în care se aduc noi elemente privind genealogia lui David și, prin aceasta, genealogia lui Iisus Hristos, În plus, cartea arată că și păgânii vor ajunge la cunoașterea adevăratului Dumnezeu, moabiteanca Rut, de alt neam decât cel ales, ajungând prin providența divină în sânul poporului evreu.
       • Cartea întâi și a doua a lui Samuel vezi Cartea întâi și a doua a Regilor.
       • Cartea tainelor lui Enoh vezi Cartea lui Enoh.
       • Cartea lui Tobit, carte istorică necanonică (anaghinoscomena) a Vechiului Testament (14 cap.), care reprezintă o prelucrare poetică a unei istorisiri păstrate în tradiție despre Tobit și fiul său Tobie de pe timpul exilului asirian. Cartea a fost scrisă la sfârșitul secolul 3 și începutul secolul 2 î. Hr.