CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Sensul expresiei este
|
Alte expresii înrudite sau asemănătoare |
ă in literatură " Sunt o cutie ventriloca, Un fericit concurs de piese cu actiune reciproca: Suruburi," Romante poezie de Ion Minulescu " Verona m-a expus ca premiu Intr-un concurs de spadasini, Venetia mi-a dat gondola," Romanta necunoscutei poezie de Ion Minulescu |
Definiție din
CONCÚRS (< limba franceza , latina) substantiv neutruDicționar enciclopedic 1. Examen pentru obținerea, în ordinea clasificării, a unui post, a unei catedre, a unei burse etc. sau pentru admiterea într-un institut de învățămînt. 2. Forma cea mai răspîndită de organizare a întrecerilor (ex. dintre sportivi, artiști etc. sau dintre echipe), care se termină întotdeauna cu întocmirea unui clasament (și cu acordarea unor premii). 3. Ajutor, sprijin, colaborare. C. de împrejurări = conjunctură. 4. (Dr.) C. de infracțiuni = situație în care două sau mai multe infracțiuni au fost săvîrșite de aceeași persoană, mai înainte ca aceasta să fi fost condamnată definitiv pentru verb reflexiv:euna din ele, ori în care o inacțiune sau acțiune a unei persoane, datorită împrejurărilor în care s-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni. (economie) Concursul creditorilor = situație în care mai mulți creditori ai aceluiași debitor formulează pretenții cu privire la prețul obținut din vînzarea silită a aceluiași bun al debitorului lor. |