Antonime voinic

Antonime voinic

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Voinic: becisnic debil molatic slab slăbănog Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

VOINÍC1, voinici, substantiv masculin

1. Tînăr chipeș, curajos, viteaz, îndrăzneț. Voinice Buzdugane, nu copila poartă vina De-a fi rupt unirea voastră. EFTIMIU, Î. 93. Sînt voinic care am înfruntat multe primejdii și nu știu ce este frica. POPESCU, I 32. Pe deasupra de prăpăstii sînt zidiri de cetățuie, Acățat de pietre sure un voinic cu greu le suie. EMINESCU, O. I 76.
       • figurat Fulgere, voinice, Ce-mi tresari din greu? Ce-mi arăți cărarea, Ca s-o pierd mereu? CERNA, P. 117. Cruce de voinic vezi cruce (10). Voinic de codru (sau voinicul codrului) = haiduc. De desperație se făcură voinici de codru. NEGRUZZI, S. I 81. Sub poale de codru verde O zare de foc se vede, Și la zarea focului Stau voinicii codrului. ALECSANDRI, P. P. 262.

2. Flăcău, fecior. Stetea frumoasa pe-un răzor, Voinicul lîngă ea devale. COȘBUC, P. I 181. [Fata de împărat] întîlni doi zmei ce se luptau de nouă ani... Cum o văzură ei, crezînd că este un voinic, unul îi zise... ISPIRESCU, L. 19. Voinic tînăr, cal bătrîn, Greu se-ngăduie la drum. CREANGĂ, P. 193.

3. (Astăzi arhaizant sau popular) Bărbat înarmat făcînd parte dintr-o formație militară; soldat, ostaș. Dădui de dușmani, închisei ochii. Mă repezii, fără să verb reflexiv:eau, cu verb reflexiv:eo douăzeci de voinici. DELAVRANCEA, O. II 191. Nu știu căpitanul dacă-a așteptat, Dar cu două sute voinici a plecat. BOLINTINEANU, O.

11. Tunuri mari și tunuri mici, La tot tunul cinci voinici. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 321. Domnul Ștefan... pe cal încălecat, Și cu mulți voinici pleca, De la scara curții lui La biserică-n Vaslui. ALECSANDRI, P. P. 168.