Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adjectiv (Popular) Care vatămă sau care poate vătăma (rănind, dăunînd, păgubind, stricînd). În sufletul tău stăruia spaima pricinuită de un om... puțin băut sau un biet nebun fără gînduri vătămătoare. PAS, Z. I 228. În mîna unui nebun, sau încă și mai mult, în mîna unui hoț, cuțitul este peste măsură de vătămător. GHEREA, ST. Hristos II 83. Însă mania sa cea vătămătoare... era ideea ce-și făcuse... că trebuie să moară. NEGRUZZI, S. I 207. Să fugiți de trîndăvire care este vătămătoare și trupește și sufletește. DRĂGHICI, R. 156.
♦ (Substantivat, m. plural ) Nume dat insectelor care vatămă plantele.
