CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Antonime ușor
| |
| |
Definiție din
UȘÓR2, -OÁRĂ, ușori, -oare, adjectivDicționarul limbii romîne literare contemporane I. (În sens material, în opoziție cu greu) 1. Care are greutate mică, care cîntârește puțin, care exercită o presiune redusă asupra suprafeței pe care stă. Foaie verde lemn ușor, De nimica nu mi-i dor. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 32. • Benzină ușoară vezi benzină. (Sport) Categorie ușoară = categorie a boxerilor care au greutatea corpului dela 57 la 61 kg. Industrie ușoară vezi industrie. • Expresia: Fie-i țărîna ușoară = (formulă întrebuințată la înmormîntări sau, mai rar, cînd se pomenește despre un mort) odihnească-se în pace! aibă parte de deplina odihnă a morții! Soacră-mea – fie-i țărîna ușoară! – așa a făcut cu mine. CREANGĂ, P. 4. Așa m-au deprins Ștefan, ușoară țărna-i fie. ALECSANDRI, O. 220. ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifică mică. ♦ (Despre mîncări, alimente) Care nu dă senzația de încărcare a stomacului; care nu cade greu; care se digeră ușor. 2. Care nu poartă sau nu conține greutăți; neîncărcat, neîmpovărat. Vorba ceea: fală goală, traistă ușoară. CREANGĂ, O. A. 215. • Expresia: (A fi) cu inima ușoară = (a fi) lipsit de supărări, de griji; a fi vesel, voios. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț, Toți cu inime ușoare, toți șăgalnici și berbanți. EMINESCU, O. I 87. (A fi) îmbrăcat ușor = (a fi) îmbrăcat cu haine subțiri. ♦ (Despre trupe) Care poartă armament puțin și se deplasează cu repeziciune. Călărimea la romîni trebuie să fi fost de două feluri: grea și ușoară. BĂLCESCU, O. I 25. • (Ieșit din uz) Artilerie ușoară = artilerie care cuprinde piese de calibru mic, lesne deplasabile. 3. Iute, sprinten, vioi. Turturica fiind mai ușoară, ajunge mai înainte. CREANGĂ, P. 273. Adese văz pe cronicari a face deosebire între călărimea ce se bătea în linie și gonacii cu cai ușori care se întrebuințau spre... a lua în goană pe verb reflexiv:ăjmași. BĂLCESCU, O. I 25. Cîndu-i zi de sărbătoare, Sînt ușoară foarte tare. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 420. • Expresia: A fi ușor de cap (sau a avea cap ușor) = a pricepe cu ușurință, a fi ager la minte, isteț, deștept. El se vede c-o fost mai ușor de cap, o făcut ce-o făcut și-o scăpat într-un an. MIRONESCU, S. A. 136. A fi ușor la mînă (sau a avea mînă ușoară) vezi mînă (l). (Popular, depreciativ) A fi ușor de gură = a fi vorbăreț, flecar. Și p-atunci bărbierii erau... ușori de gură. ISPIRESCU, U. 112. • figurat Ușoare la pîrjol, acoperișurile de stuf dintr-o dată izbucneau în lungi pălălăi spre cer. SADOVEANU, O. I 550. II. Care pare lipsit de greutate. 1. (În opoziție cu tare, puternic, intens) Mic, puțin, slab (ca volum, amploare, consistență, intensitate). Vîntul ușor le bătea fețele. DUMITRIU, N. 53. Mă izbește în obraz un curent puternic și picături ușoare de ploaie. SAHIA, N. 26. Al ei chip se zugrăvește plin și alb; cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri. EMINESCU, O. I 79. Un susur noptatic se înalță de pre fața pămîntului; din adierea vîntului... din mii de sunete ușoare și nedeslușite se naște ca o slabă suspinare ieșită din sînul obosit al naturei. ODOBESCU, S. III 17. ♦ (Despre somn) Din care te trezești cu ușurință; figurat liniștit, calm. ♦ (Despre reliefuri) Domol, lin, dulce. Iazul în vale își scînteia apele; o clopotniță a unui sat se arăta după o spinare ușoară de colnic, fulgerînd raze lungi în soare. SADOVEANU, O. VI 209. ♦ (Despre țesături; prin analogie, despre abur, pîclă etc.) Rar, subțire. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pîclă. SADOVEANU, O. I 369. Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică. ALECSANDRI, P. A. 124. • (Adverbial) Si mă-mbrac în părul galben, ca în strai ușor țesut. EMINESCU, O. I 80. ♦ (Poetic) Fin, gingaș, diafan. Cu cosiță gălbioară, Ea e naltă și ușoară. COȘBUC, P. I 95. Prin hainele-i argintoase îi transpar membrele ușoare. EMINESCU, N. 67. 2. (În opoziție cu adînc, apăsat; despre urme, linii) Care este (sau pare a fi) făcut printr-o apăsare slabă de către un corp cu mică greutate; puțin apăsat, puțin adîncit. La colțul gurii, [avea] cîteva cute ușoare, ca un mănunchi de raze. BASSARABESCU, substantiv neutru 68. Iar împăratul, îndeseară, Zări o urmă ușoară De sprintenă fiară. TEODORESCU, P. P. 173. ♦ (Despre pas, prin extensie despre mers) Care abia atinge pămîntul; prin extensie fără zgomot. Și dreapta mi-e dragă... și mersul tău ușor ca de presură, și toată ființa ta. DELAVRANCEA, O. II 35. Ieși Zamfira... cu pas ușor. COȘBUC, P. I 56. III. (În sens abstract) 1. Care e lesne de suportat, de dus, care nu reprezintă o greutate, o povară (prea mare); (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligații materiale) care nu apasă prea greu, care este puțin împovărător; mic. Îndatorirea romînilor către turci sta într-un ușor tribut de 3000 bani roșii. BĂLCESCU, O. II 13. (Ironic) Nici o boală nu-i ușoară Ca vara la umbrișoară; Nici o boală nu e grea Ca vara cu secerea. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 426. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; blînd, indulgent. Legile lui fură și mai ușoare. GHICA, A. 681. ♦ (Despre viață, trai) Fără griji, comod, plăcut. Ah! Viața nu este ușoară. MACEDONSKI, O. I 37. 2. Care nu prezintă dificultăți, care nu cere efort; lesne de înțeles, de realizat; simplu. Problemă ușoară. ▭ Virtutea e ușoară Cînd ai ce-ți trebuiește. EMINESCU, O. I 60. • Muzică ușoară = muzică distractivă. • (Substantivat, în locuţiune adverbiala) Cu ușorul = cu multă ușurință, lesne, fără pericol. Preuteasa însă, văzînd că au scăpat așa de cu ușorul... s-au și dus îndata-mare la morariu. SBIERA, P. 241. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. Acuma, cît mai ține omătul, drumurile-s ușoare. SADOVEANU, B. 107. 3. Lipsit de adîncime, de seriozitate (vezi superficial); (despre oameni și despre manifestările lor) ușuratic, frivol. S-o vezi... Cum zîmbește tuturora cu gîndirea ei ușoară? EMINESCU, O. I 157. Dumitale îți e lesne a vorbi cu așa ușor ton. D-ta n-ai iubit, nici ai să iubești verb reflexiv:eodată. NEGRUZZI, S. I 45. • Expresia: Moravuri ușoare = purtare imorală. ♦ Fără importanță, neînsemnat. Magda mai făcu și alte ușoare întrebări, apoi se întoarse la Orheieni. SADOVEANU, O. VII 139. | |