Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
URCÚȘ, urcușuri, substantiv neutru Faptul de a urca; loc, drum care este în pantă, care urcă. Aerul se rărea o dată cu urcușul răcoros și umed. C. PETRESCU, S. 215. Am intrat în pădure și am început să urcăm. Era un urcuș greu. GALACTION, O. I 205. După trei ceasuri de urcuș, printre stînci, cîrmim la stînga. VLAHUȚĂ, O. A. II 154. Buiestrașul gîfîind își potolește puțin mersul la urcuș. CARAGIALE, P. 50.
• Locuţiune adverbiala În urcuș = în sus, în pantă, în urcare. Drumul duce în urcuș. STANCU, despre 16.
