Antonime tulbure

Antonime tulbure

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Tulbure: limpede Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

TÚLBURE, tulburi, adjectiv (Și în forma turbure)

1. (Despre apă și alte lichide, în opoziție cu limpede) Lipsit de transparență, amestecat cu impurități; (despre rîuri, mări, în opoziție cu lin) agitat, învolburat. Deodată se arată Siretul, tulbure, venind mînios, cu albia plină pînă sus. SADOVEANU, O. VII 338. Ne ungem cu leșie tulbure. CREANGĂ, A. 28. Roma arde și furtuna chiuind în ea se scaldă Și frămîntă-n valuri roșii marea turbure și caldă. EMINESCU, O. IV 123. Ea în palme să-ți tot cară Apă turbure ș-amarâ. ALECSANDRI, P. P. 18.
       • Expresia: A pescui în apă tulbure vezi apă (2).
♦ (Despre cer, prin extensie despre verb reflexiv:eme) Întunecat, cețos, posomorît. Cerul era turbure către asfințit. SAHIA, N. 91. Un cer hursuz, tulbure și fără soare sta încremenit deasupra cîmpiilor moarte și pustii. VLAHUȚĂ, O. A. 128. verb reflexiv:emea e turbure, curînd o să tune. NEGRUZZI, S. I 58.
♦ figurat Difuz; vag, neclar. Un întunerec turbure acoperă munții. BOGZA, C. O. 63. Făclia arunca o lumină turbure. EMINESCU, N. 52.
♦ (În opoziție cu clar, logic) Greu de înțeles, confuz, zăpăcit, încurcat. Înțelegerea lui Isidor Abramovici deveni turbure. SAHIA, N. 86.

2. (Despre ochi, privire, vedere) Lipsit de limpezime, de claritate; împăienjenit. Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpîne, În fața strălucirii tale. GOGA, P.

5. În colțul ochilor verzi, tulburi, ai moșneagului străluceau două picături de argint. MIRONESCU, S. A. 34. Și ochii ei sînt tulburi. COȘBUC, P. II 198.
       • (Adverbial) Tudor privi tulbure la bătrîn. Se trase într-un colț, dădu cu apă rece pe ochi, apoi se așeză pe un scăunaș. SADOVEANU, O. VII 65.

3. figurat (Despre stări sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat. Atmosfera era încă tulbure și nu trecuse de la revoluție decît doi ani și ceva. SAHIA, U.R.S.S. 79.
♦ (Despre stări psihice) Frămîntat, zbuciumat, neliniștit. Cu cîteva cuvinte, Caragiale zugrăvește o întreagă stare sufletească, o stare tulbure și dureroasă. GHEREA, ST. Hristos II 137.

– Variantă: túrbure adjectiv