Antonime surd

Antonime surd

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Surd: sonor Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

SURD, -Ă, surzi, -de, adjectiv

1. Lipsit de auz. Pe loc am băgat de seamă că e surd. STANCU, despre 289. N-auzi bre? Ce, ești surd? REBREANU, R. I 16. Țaca Frăsina doarme în iatacul de alături, habar n-are de ce se petrece; chiar deșteaptă să fie și tot n-ar simți, pentru că-i surdă, săraca. VLAHUȚĂ, O. A. II 89. E surd, sărmanul... să strig mai tare... Moșule, n-ai văzut pe Papură-împărat? AKECSANDRI, T. I 430.
       • Expresia: A rămîne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitări, a nu se impresiona de ceva, a ignora. Poetul n-o ascultă, rămîne surd la șoaptă. IOSIF, PATR. 90. (figurat; cu parafrazarea expresiei) Surd este al meu suflet l-a tale vorbe line. EMINESCU, O. IV 171. (Franțuzism) A face urechea surdă = a face urechea toacă, vezi toacă. Născuții de la Gogomănești fac urechea surdă, mănîncă la cofeturi și înghețată pe datorie și plătesc cînd n-au alta ce face. KOGĂLNICEANU, S. A. 96.
       • (Substantivat) Se vor pune apoi pe joc pînă chiar și surzii, Cînd vor prinde dintr-un loc Să ne cînte hori cu foc, Din tilincă, sturzii. COȘBUC, P. I 302. (expresie) Du-te (sau să te duci) unde a dus surdul roata și mutul iapa, se spune celui pe care nu verb reflexiv:ei să-l mai vezi niciodată, nici să-i mai auzi de nume. Lipsești dinaintea mea: și du-te unde-a dus surdul roata și mutul iapa, ca să nu mai aud de numele tău. CREANGĂ, P. 47. S-a pornit ca surda-n joc, se spune despre cineva care, din nepricepere, face un lucru la loc și timp nepotrivit. A bate toaca (sau toba) la urechile surdului = a vorbi zadarnic cuiva care nu verb reflexiv:ea sau nu este în stare să înțeleagă. Bate toba la urechile surdului. ISPIRESCU, L. 175.
♦ (Glumeț) Mut, afon. Măi moșule, unde ești, Ori ți-e gura surdă. TEODORESCU, P. P. 123.

2. (lingvistică; despre consoane, în opoziție cu sonor) A cărui emisiune nu comportă vibrații glotale caracteristice pentru sunetele sonore; afon.

3. (Despre zgomote) Lipsit de rezonanță, slab, înfundat, înăbușit, confuz. Larma surdă umple cîmpia. SADOVEANU, O. I 193. Lîngă poarta docului, trenurile manevrau, iar fabricile, dinlăuntrul lor, trimiteau un zgomot surd, neîntrerupt. DUNĂREANU, N. 18. Un vuiet nedeslușit și surd umplea văzduhurile. HOGAȘ, DR. II

15. Un zgomot se auzi în camerele vecine, un zgomot surd, de pași, de vorbe. BOLINTINEANU, O. 449.
       • (Adverbial) Tunurile pocneau surd într-o duruire adîncă. SADOVEANU, O. VI 33. Prin întunerec, necunoscutul rîse încet, surd, fără poftă de harță. C. PETRESCU, A. 279. Surd vuia prin codri vîntul, brazii se-ndoiau de vînt, Urletul suna sinistru ca un urlet din mormînt. COȘBUC, P. I 121. Și amețit abia aude cum vuiește surd poporul. EMINESCU, O. IV 123.
♦ figurat (Despre sentimente, conflicte) Mocnit; ascuns, tăinuit. O încordare surdă mocnea, în atitudinea, în vorbele lor. MIHALE, O. 492. În lupta surdă a acestor zece mii de țărani romîni e multă frumusețe, mult eroism, multă măreție. BOGZA, A. Î. 598. Plin de-o surdă mînie

– adunată în suflet de veacuri, Mîna pe torță a pus scuturînd-o aprinsă în aer și dintr-o dată tot cerul păli luminat de văpaie. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 101. Astfel se născu între ambele artiste o luptă surdă și neîncetată. ALECSANDRI, O. P. 134.
♦ (Despre dureri, senzații) Înăbușit, slab, nedefinit. Simți o rupere surdă în piept și ca un om care moare, șopti. VLAHUȚĂ, O. III 122.