Antonime strigat

Antonime strigăt

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Strigăt: șoaptă tăcere Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

STRÍGĂT, strigăte, substantiv neutru

1. Exclamație cu voce ridicată; țipăt, răcnet. Trecu, numai în sumăieș, la ușa de afară. Atuncea auzi mai deslușit strigătul lui Mitrea. Dăduse la vite o dihanie. SADOVEANU, B. 102. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148.
       • (Metaforic) Trenul aleargă cu strigăte uniforme la roți. SAHIA, U.R.S.S.

10.
♦ Invocare. Aman e strigătul turcilor și a tătarilor cînd ei se află față cu un pericol. ALECSANDRI, P. P. 83.

2. Anunțare, semnalizare (cu voce puternică); comandă. În tropotul de copite, în murmurul de valuri al oștilor, porniră îndată strigătele căpiteniilor care zăriseră fulgerul oțelului. SADOVEANU, O. VII

9. Nu se auzea decît... strigătul monoton a ostașilor de strajă. NEGRUZZI, S. I 160.

3. Sunet caracteristic scos de un animal sau de o pasăre; zbieret, urlet, chelălâit. Tresări numai cînd auzi sus, în aurul luminii, un strigăt de pajură. SADOVEANU, B. 231. Departe se auzea strigătul unei pupeze. id. O. I 344.

4. Zgomot, larmă de voci; vociferare. Strigătul mînios și greu de ură răsună multă verb reflexiv:eme. DUMITRIU, N. 31. Strigătele nu mai conteneau, agitația era mai înfrigurată. CAMIL PETRESCU, N. 23. Acum te asurzeau strigătele și zgomotul ce făcea mulțimea de oameni... mergînd fiecare la lucrul său. ISPIRESCU, L. 103.
♦ Exclamație de protest. (figurat) Tablourile lui sînt un strigăt puternic împotriva măcelurilor între oameni, operele lui artistice ne turbură toată inima, trezesc toată durerea pricinuită de război. GHEREA, ST. Hristos II 86.

5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). În ochii fiecăruia citești teama disperată la gîndul că nu va regăsi pe cine caută. Se strigă tare și în fiecare strigăt înțelegi o frică fără puteri de stăpînire. Absența glasului celui chemat înseamnă moarte... SAHIA, N. 51.

6. Strigătură. Cînd fac horă sau joacă pe la clăci, au obiceiul de-a însoți tactul piciorului cu strigăte în joc. Aceste strigăte sînt niște mici poezioare. ȘEZ. I 70. Strigătele în joc, cînd au cuprinsul sarcastic, sînt niște minunate satire populare. ib. 70. Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă; C-așa-i jocu romînesc, Cu strigăt ardelenesc, Cînd l-auz mă-nveselesc. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 359.