 |
|
| CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Antonime strălucitor
| |
|
| |
| Definiție din
STRĂLUCITÓR, -OÁRE, strălucitori, -oare, adjectivDicționarul limbii romîne literare contemporane 1. Care împrăștie lumină, care strălucește; lucitor. Pe umeri simt crescînd aripi De vultur, nu aripi de înger... Iar cînd voi verb reflexiv:ea mai mult să verb reflexiv:eu, M-oi repezi nebun în soare Și am s-aprind penetul meu În flacăra-i strălucitoare. BENIUC, vezi 12. Scînteile strălucitoare ale licuricilor. ODOBESCU, S. III 20. ♦ Care răsfrînge lumină, care sclipește; scînteietor. În depărtare Oltul, trecînd în lungul cîmpiilor, se zărește strălucitor și tînăr. BOGZA, C. O, 190. Fereastra ce dădea în curte păstra o culoare alburie și în cadrul ei se îmbulzeau și se întreceau fulgi strălucitori de zăpadă. REBREANU, R. I 245. Asfințește. Printre ramuri Aurite-n foc de soare, Tremură nenumărate Mici ferești strălucitoare. IOSIF, PATR. 20. De departe se văd turnurile strălucitoare ale Iașilor. EMINESCU, N. 50. • figurat Pare-o navă fermecată Ce-a ancorat aici, sub munte... A așteptat în nopți senine Strălucitoarea dimineață, Cînd din adîncul apei line S-a ridicat la suprafață. TOPÎRCEANU, B. 29. Era o verb reflexiv:eme strălucitoare. CARAGIALE, O. III 92. 2. (Despre ochi, privire, față) Plin de strălucire, expresiv, luminos. Prezida palid, atent, cu ochii strălucitori ca niște spini de diamant. GALACTION, O. I 95. ♦ Sticlos. Tremura cu ochii strălucitori de friguri. DUMITRIU, N. 157. 3. Splendid, fastuos. Bordeiul moșneagului se prefăcuse într-un palat mult mai strălucitor decît al împăratului! CREANGĂ, P. 85. | |
