Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
ȘTIUTÓR, -OÁRE, știutori, -oare, adjectiv (Învechit) Care știe, care cunoaște (ceva); care posedă cunoștințe (într-un domeniu oarecare). Jupîn ghicitor! Eu te văz prea bine că ești știutor. PANN, P. vezi I 37. Să fim... știutori, cunoscători și înțelepți. DRĂGHICI, R. 37.
• (Astăzi substantivat, în expresie) Știutor de carte = persoană care posedă cunoștințe elementare de citit, și de scris. Școala contribuie la înmulțirea numărului știutorilor de carte. L. limba română 1953, nr. 4, 51. Procentul știutorilor de carte din Romînia. C. PETRESCU, A. 464.
