CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Antonime nebunie
| |
| |
Definiție din
NEBUNÍE, nebunii, substantiv femininDicționarul limbii romîne literare contemporane 1. Pierdere a judecății datorită unei boli mintale; alienație mintală, demență. Suferința care lucea ca o nebunie în ochii lui Tudor îi ținea pe tustrei treji. SADOVEANU, O. VII 63. Ar fi avut momente de adevărată nebunie ca să mă vadă. CAMIL PETRESCU, U. N. 187. Pentru că mă văd tristă și pe gînduri, zic că dau semne de nebunie. ALECSANDRI, T. I 188. • Locuţiune adverbiala (Determinînd verbe ca: «a iubi», «a plăcea» etc.) La nebunie = cu mare intensitate, foarte mult. Pe urmă mi-a citit niște scrisori de dragoste, de la o fată, care-l iubea la nebunie și dormea cu poeziile lui sub pernă. VLAHUȚĂ, O. A. 193. Mănunchiul plăcu foarte mult Arăpușchii, căci iubea florile la nebunie. POPESCU, B. III 82. 2. Faptul de a fi nesocotit, nechibzuit. Eu cu nebunia mea am cutezat să-i necăjăsc. DRĂGHICI, R. 89. 3. Faptă nesocotită, nechibzuită, nesăbuită, prostie. Nu îndrăzni în țară păgînă să faci verb reflexiv:eo nebunie, ca să nu-ți pierzi capul. SADOVEANU, Z. C. 302. Aveai figura unui om ce merge să se ucidă: mi-era teamă să nu faci verb reflexiv:eo nebunie. BOLINTINEANU, O. 389. ♦ Năzdrăvănie, poznă. În Moși... au făcut tot felul de nebunii. PAS, Z. I 126. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. CREANGĂ, A. 2. ♦ Neastîmpăr, zburdălnicie. Rîdea c-un fel de copilăroasă nebunie. EMINESCU, N. 83. 4. Faptă de om nebun; grozăvie, oroare. | |