Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
MÉRIT, merite, substantiv neutru Ceea ce face pe o persoană verb reflexiv:ednică de prețuire, ca urmare a unor acțiuni valoroase; verb reflexiv:ednicie; prin extensie însușire, talent, pricepere. Și-a făcut un nume destul de cunoscut, numai prin munca și meritele lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 62. Fură omorîți atunci... și mulți alții, vestiți prin meritul și avuțiile lor. BĂLCESCU, O. II 258.
• locuțiune adjectiv De (un mare) merit = valoros, meritoriu. Creațiunea lui [Caragiale] e originală și de un mare merit. GHEREA, ST. CR, II 147.
