Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
FLECÁR, -Ă, flecari, -e, substantiv masculin și forme Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri, verb reflexiv:ute și nevrute; guraliv, limbut, palavragiu. Legislativa d-tale e o adunare de flecari! CAMIL PETRESCU, T. II 352. E verb reflexiv:emea să începem a cunoaște bine pe flecari, a-i înlătura, ca în locul lor să vie oameni sinceri și cinstiți. DEMETRESCU, O. 198. Flecarul, cu verb reflexiv:eme și fără verb reflexiv:eme, trebuie să trăncănească.
♦ (Adjectival) Care flecărește. Om flecar. ▭ Ciudată-i și baba cu vorba-i flecară! TOMA, C. vezi 63.
