Antonime duios

Antonime duios

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Duios: hain Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

DUIÓS, -OÁSĂ, duioși, -oase, adjectiv

1. Mișcător, emoționant. Iubesc... amintirea, nespus de duioasă și de dulce. M.

I. CARAGIALE, C. 87. [A lăsat] suvenire duioasă în inimi scumpe. NEGRUZZI, S. I 289.
♦ Mîngîietor, blînd, dulce. Miile de paseri cîntau fel de fel de cîntece, așa de duioase, de erau în stare să te adoarmă. ISPIRESCU, L. 17. Ea atunci se uita galiș la mine și-mi zicea cu glas duios: Ia taci și d-ta, moș Nichifor. CREANGĂ, P. 116. O rămîi, rămîi la mine, tu cu viers duios de foc, Zburător cu plete negre. EMINESCU, O. I 80.
       • (Adverbial) Simțeam sfiala că-l apasă Cînd m-a privit duios în față: Te mai gîndești verb reflexiv:eodat-acasă? GOGA, C. P.

9. Dunărea curge liniștită, murmurînd duios. DUNĂREANU, CH. 210. Fluieraș frumos, Mult zici tu duios. ALECSANDRI, T. I 403.
♦ Sentimental. Sînt atîtea fete duioase și pornite pe oftat. CAMIL PETRESCU, T. III 465.
♦ Iubitor. Își ascunde fața roșă l-a lui piept duios de mire. EMINESCU, O. I 84.
       • (Adverbial) Pot să-și mîngîie duios copiii și femeile. CAMIL PETRESCU, T. I 234.

2. Îndurerat, jalnic, trist. Vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. EMINESCU, O. I 97. N-am altă mîngîiere... Decît să-nalț la tine duioasa mea gîndire. ALECSANDRI, P. A. 63. Oh! verb reflexiv:ea să-l omoare, răcni duioasa mumă! NEGRUZZI, S. I 162.
       • (Adverbial) Zi și noapte, cu durere, Duios sufletu-mi te cere. ALECSANDRI, P. I 85. Voinicelule frumos, De ce plîngi așa duios? JARNÍK-BÎRSEANU, despre 159.