Antonime din

Antonime din

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Din: în Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

DIN prepoziție

I. (Cu sens local)

1. (Introduce un atribut care arată locul unde se află ceva) În. Și masa ovală de nuc, și sfeșnicul de alamă, și oglinda din părete în rama ei veche și simplă de lemn lustruit. VLAHUȚĂ, O. A. III 18. [Izvoarele] sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace. EMINESCU, O. I 85.

2. (Introduce un complement care arată punctul de plecare al unei acțiuni) Dinspre, despre, dintru, de la. Se-nalță abur moale din grădină. TOPÎRCEANU, B.

4. Din cer un singur ochi de soare Căzu pe brîu și l-a răpit. COȘBUC, P. I 124. Balta vesel clocotește de-un concert asurzitor, Și din ochiuri se înalță cîrd de rațe ca un nor. ALECSANDRI, O. 188.
       • Expresia: Din urmă = de la locul unde am rămas. Acum, să ne întoarcem iar din urmă [cu povestea]. CREANGĂ, P. 174.
       • (În corelație cu «în», «pînă în» sau «pînă la») Din poarta Siminichii și pînă-n fața crîșmei lui Andone, o unitate de tancuri poposea la marginea drumului. CAMILAR, N. I 23.
♦ (Complementul circumstanțial construit cu prepoziție «din» este în corelație cu un complement format cu același substantiv și prepoziție «în», pentru a arăta succesiunea în spațiu de la un loc la altul de același fel) Un stol de nagîți rătăcea din baltă în baltă, cu miorlăituri dureroase. SADOVEANU, O. VI 49. Atunci să mă fi văzut, cînd dam de urma unui cerb sau a unui urs, cum săream din stîncă în stîncă, pe la guri de prăpăstii adînci. ALECSANDRI, C. 28.
       • Locuţiune adverbiala Din loc în loc = ici și colo, de la un loc la altul. Necunoscînd pe nime și umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. CREANGĂ, P. 288. Din gură în gură (sau din mînă în mînă, din om în om) = de la om la om, de la unul la altul. Un joc mai știm și-o strigătură, Ce trece foc din gură-n gură. BANUȘ, B. 124. (În legătură cu o carte) Din scoarță în scoarță = de la prima pînă la ultima pagină, toată cartea.

3. (Arată locul și direcția în care se află sau se întîmplâ ceva) Pe cînd mă ridic zdruncinat, auz foșneală pîntre coceni și un glas de om din apropiere. CARAGIALE, P. 40.
       • locuțiune prepoziție De din vale de... = de mai jos de... De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, câtră tine. EMINESCU, O. I 149. Din jos de... = mai jos de...; dincolo de... Aleargă măicuț-aleargă, Aleargă din jos de moară Și-mi adă năsip în poală. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 107. Din sus de... = mai sus de...

4. (În legătură cu verbe care exprimă ideea unei separații) Mă condamnam... să-mi smulg mîna din umăr, aruncînd cu bolovani. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre I

12.
       • Locuţiune adverbiala Din cale-afară sau afară din cale vezi cale.
       • Expresia: A ieși (sau a scoate pe cineva) din fire (sau din sărite, din răbuș) vezi scoate, ieși. (În legătură cu «a pieri») Din ochi = din fața ochilor. Piei din ochii mei. ALECSANDRI, T. 643.

5. (Introduce un atribut sau un complement care arată originea, proveniența, apartenența) Eu, frate, mă numesc Costan Cimpoieșu, din sat de la Udești. CAMILAR, N. I

13. Mierea albinelor poartă parfumul florilor din care-i extrasă. VLAHUȚĂ, O. A. II 217. Simina, fata crîsnicului din Zimbru, și Șofron... erau foarte mîhniți. SLAVICI, O. I 287.
       • (În contexte cu sens figurat) Din clocotul fierbinte al vieții celei noi, Țîșnește poezia adevărată, vie. DEȘLIU, G.

6. Statuie de marmură ieșită din mînile lui Canova. NEGRUZZI, S. I 50. Originea acestor adunări izvorăște din municipalitățile romane și din soboarele goților. BĂLCESCU, O. II 13.

II. (Cu sens temporal)

1. (Introduce un complement care arată momentul existenței, timpul cînd se petrece o acțiune) O mulțime de furnici... au început a pișca din somn pe împăratul. CREANGĂ, P. 264.
       • Locuţiune adverbiala Din verb reflexiv:eme vezi verb reflexiv:eme.

2. (Introduce un complement care indică punctul de plecare în timp) N-am mai făcut geografia Europei din clasa treia. SEBASTIAN, T. 49. Îți spun ca la un frate, că din cruda copilărie slujesc prin străini. CREANGĂ, P. 200. Ei mi se sculau din zori, După glas de cîntători. TEODORESCU, P. P. 439.
       • (În corelație cu «pînă») Va trebui cu dînșii să mă lupt din zori de zi pînă tîrziu în noapte. BENIUC, V, 72.
       • Locuţiune adverbiala Din oră în oră (sau din an în an etc.) = la interval de o oră (sau de un an etc.). Să se tragă... din oră în oră. CAMIL PETRESCU, T. II 413. Din clipă în clipă sau din moment în moment = în orice clipă, acum, imediat, pe locuțiune Părea că se așteaptă să-i iasă în față, din clipă în clipă, un dușman. BOGZA, C. O. 25. Din zi în zi vezi zi. Din cînd în cînd sau din verb reflexiv:eme în verb reflexiv:eme vezi cînd. În cele din urmă vezi urmă.

III. (Cu sens partitiv) Dintre. Și rînd pe rînd veneau în sat Și ieri și astăzi cîte unul Din cei care-au plecat. COȘBUC, P. I 100. Aci vede omul adesea dealuri, din care unele sînt cu păduri și altele ochiuri limpede sămănate. GOLESCU, Î. 143.
       • (Arată detașarea cuiva sau a ceva dintr-un colectiv, dintr-un tot) Îs cel mai vechi om din divizie. CAMILAR, N. I

13. Acuma începe una dintre zilele cele mai grozave din viața mea. CAMIL PETRESCU, U. N. 349. IV. (Introduce un complement de cauză) M-au trimis... din greșeală. CAMILAR, N. I

13. Din nebăgare de seamă... am călcat pe coprinsul tău. ISPIRESCU, L. 42.
       • locuțiune prepoziție Din cauza... (sau din pricina, din vina) Era o fată a cărei frumusețe aleasă părea că începe să se veștejească, să se treacă de timpuriu, din cauza unor suferinți mari, pe care i le ghiceai din ochii ei. DEMETRESCU, O. 132. Eu, babei mele... nu i-am spus. Și ea, din pricina asta are să moară, cînd a muri. CREANGĂ, P. 122. Așa-i, Radule, așa, Dar nu e din vina mea. TEODORESCU, P. P. 596.
       • Locuţiune adverbiala (Ba) din una (ba) din alta vezi una. Din glumă vezi glumă. Din grabă vezi grabă. Din întîmplare vezi întîmplare. Din nefericire (sau nenorocire sau păcate) vezi c. Din fericire vezi fericire. vezi (Introduce un complement de mod) Vîrgolici rîse din toată inima. HOGAȘ, DR. II 133. A strigat și Sfînta Duminecă o dată din răsputeri. CREANGĂ, P. 92. [Filimon] cînta din memorie, și foarte bine, toate ariile operelor italiane jucate în sala Slătineanu. GHICA, S. A. 79.
       • Locuţiune adverbiala Din fugă = fugind. Costan Cimpoieșu grăbi pasul... urcînd din fugă într-un cheson de artilerie. CAMILAR, N.

I. 28. Din zbor = zburînd. [Păsări-Lăți-Lungilă] prindea [păsările] cu mîna din sbor, le răsucea gîtul cu ciudă și apoi le mînca. CREANGĂ, P. 245. Din treacăt = trecînd. [Bîtlanul] din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C-au pornit-o peste luncă Frunzele-n bejanie. TOPÎRCEANU, B. 46. Din vedere sau din văzute = văzînd. Meșteșugul verb reflexiv:eme cere, Nu se-nvață din vedere. Din plin vezi plin. Din greu vezi greu. Din gros vezi gros. Din nou vezi nou. Din senin vezi senin. VI. (Introduce un complement instrumental) Cu. Pocnind din bici pe lîngă boi, În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. COȘBUC, P. I 93. A bătut din palme, făcînd semn tarafurilor... să se oprească. CARAGIALE, O. III 73. Și cu ghioaga nestrugită, Numai din topor cioplită. ALECSANDRI, P. P. 73.
       • (Complementul indică un instrument muzical) Dadaci cînta din scripcă. CAMILAR, N. I 37. Iubesc o Viorică din poveste Și ei îi cumpăr flori și-i zic din liră. IOSIF, P. 40. Măi bădiță Niculiță, Cînd ieși seara pe uliță, Fluieră din fluieriță, Să ies și eu la portiță! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 49.
       • (Complementul indică o parte a corpului) Un cucoș sări pe zaplazul de scînduri, bătu din aripi și trîmbiță vesel în lumina aurie. SADOVEANU, O. I 344. Dînsa strîmbă nițel din nas. ISPIRESCU, L. 214. Ipate flutura din cap și zicea:... eu sînt Stan Pățitul. CREANGĂ, P. 179. Baba scîrșni din dinți. EMINESCU, N. 22. VII. (Construcția prepozițională indică materia din care este făcut un lucru sau părțile lui componente) De. Mesteca aceeași mămăligă din făină necernută. CAMILAR, N. I 31. Eventual, casa poate să fie făcută din bîrne. SEBASTIAN, T.

9. Cîlții de la mămuca mi i-a luat... din ce să mai facem noi saci? CREANGĂ, P. 178. Degetele ei ca din ceară albă torceau dintr-o furcă de aur. EMINESCU, N.

8.
       • (Indică elementele unei colectivități) Auditoriul se alcătuia mai ales din dame bătrîne. NEGRUZZI, S. I

5. VIII. (În legătură cu verbe care înseamnă «a preface», «a schimba», introduce complementul indirect care arată obiectul prefacerii; uneori în corelație cu «în») Mi-au schimbat numele din Stan în Ipate. CREANGĂ, P. 149. Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid. EMINESCU, O. I 56. IX. (Introduce un complement de relație) În ce privește, în privința. Întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. CREANGĂ, A.

2.
       • locuțiune prepoziție Din partea (cuiva) vezi parte.