Antonime desert

Antonime deșert

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Deșert: plin încărcat Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

DEȘÉRT1, deșerturi, substantiv neutru

1. Spațiu gol, pustietate. Cu cine se înlocuia deșertul ce se făcea în rangurile acestor luptători? NEGRUZZI, S. I 345.
       • (Cu nuanță afectivă) Simți tu, de departe, ce deșert cumplit Lași între prieteni care te-au iubit? ALECSANDRI, P. I 231.
       • Locuţiune adverbiala (În legătură cu privirea) În deșert = în gol, fără o țintă anumită. Cu ochii umezi și pierduți în deșert... avu o clipă de încremenire. HOGAȘ, M. N. 26. Sta așa la fereastră, cu ochii pierduți și adînciți în deșert. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. Cu deșert = cu nimic, cu gol. Străbătu cele patru părți ale tărîmului de jos și se întoarse cu deșert. ISPIRESCU, L. 90. Un poloboc cu vin... Iar altu cu deșărt. DONICI, forme 35.

2. Regiune cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă iar populația foarte rară. Deșertul Saharei. ▭ În depărtare se zăresc albe zidurile cetății, și în urma lor se întinde un deșert de nisip roșu. BART, S. M. 22. Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimîntător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, rîzător. BOLINTINEANU, O. 186. Încotro-ntorci ochii și oriîncotro privești, Nimic nu se mai arată, deșertul îl întîlnești. ALEXANDRESCU, P. 54.
       • figurat Peste deșertul înalt și plin de lumină al văilor adinci, numai gaia, cu țipet flămînd și ascuțit, spinteca văzduhurile. HOGAȘ, M. N. 170.

3. (În locuţiune adverbiala) În deșert = în zadar, zadarnic, în van, degeaba. În deșert am mai așteptat. RETEGANUL, P. I 73. Biata femeie în deșert spuse că era săracă... căci vizirul nu luă vorbele ei în seamă. POPESCU, B. I 105. Boierii se adunau în deșert ca să chibzuiască. ODOBESCU, S. I 324. Lupta ce-mi lupta În deșert era. TEODORESCU, P. P. 414.
♦ (În limbajul bisericesc, în expresie) A lua în deșert (mai ales cu privire la numele lui dumnezeu) = a batjocori.

4. (Popular) Partea scobită a corpului (la om și la animale) cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. Întorcînd baltagul, omul s-a opintit cu el în deșertul calului. SADOVEANU, B. 279. Căluțul sta afară, în viscol. Din pricina deșerturilor goale, șoldurile păreau ieșite afară, ascuțite. SANDU-ALDEA, U. P. 62. După ce-ai numarat, de la deșert, trei coaste. ȘEZ. III 203.[1]