Definiție din
Micul dicționar academic, ediția a II-a
defăimáre substantiv feminin [Atestat: DOSOFTEI, PS. 42/12 / V: fai, faium, fam, ăm, desf, difaim / Plural: mắri / Etimologie: defăima] 1 (Înv) Îndepărtare cu dispreț și dojană a unei persoane Si: defăimat1 (1), (înv) defăimăciune (1), defăimătură (1). 2 (Înv) Subapreciere. 3 (Înv) Desconsiderare. 4 (Înv) Înjosire. 5 (Înv) Umilire. 6 (Înv) Detestare. 7 Vorbire de rău a cuiva Si: bârfire, defăimat1 (7), ponegrire, (înv) defaimă (1), defăimăciune (7), defăimătură (7). 8 Blamare. 9 Calomniere. 10 Hulire. 11 (Îvr; îe) A lua în A lua în batjocură. 12-13 Compromitere a cuiva (de către sine însuși sau) de către altcineva Si: defăimat1 (11-12), (înv) defăimăciune (11-12), defăimătură (11-12). 14 (Înv) Decădere. 15 (Înv) Profanare. 16 (Înv) Critică vehementă Si: defăimat1 (15), (înv) defăimăciune (15), defăimătură (15). 17 (Înv) Condamnare. 18 (Înv) Stigmatizare. 19 (Îvr) Anulare a unui act Si: defăimat1 (18), (înv) defăimăciune (18), defăimătură (18). 20 (Reg; îf desf) Prefăcătorie.
