Definiție din
Glosar de termeni aviatici
ATERIZARE evoluția unei aernonave în vederea revenirii la sol, compusă din următoarele manevre: coborârea, planarea, redresarea, luarea contactului cu solul și rularea pe acesta până la oprirea aparatului. Aterizarea poate fi lungă sau scurtă. Anumite avioane folosesc pentru reducerea distanței de aterizare parașute de frânare. De regulă aterizarea aeronavelor se face cu vântul în față. În funcție de viteza vântului, tipul aeronavei, pregătirea personalului navigant și limitele stabilite pentru fiecare aeronavă, aterizarea se poate efectua și cu vântul din spate sau din lateral. Elicopterele și avioanele cu decolare și aterizare verticală utilizează A. pe verticală care începe în momentul reducerii motorului / motoarelor pentru pierderea înălțimii până la luarea contactului cu solul /platforma de aterizare / puntea de pe portavion sau portelicopter. De regulă se utilizează platforme de 50m x 50m înierbate, consolidate sau betonate și fără obstacole pe verticală pe o rază de 75-100m. Elicopterele pot proceda la A. cu oprire rapidă trecând din zborul cu translație în zborul staționar, prin cabrarea aparatului combinată cu o coborâre momentană a pasului general. A. de precizie este o probă de măiestrie utilizată în special în competiții sportive mai ales de parașutism, dar și pentru diverse categorii de aeronave.
