Antonime amar

Antonime amar

Dicționarul de antonime dă următoarele antonime ale cuvântului Amar: dulce Sursa antonimelor: Dicționar de antonime

AMÁR2, -Ă, amari, -e, adjectiv

I. (Mai ales despre alimente și băuturi) Care are gustul caracteristic al fierii, al pelinului sau al chininei; (despre gust) ca al fierii, al pelinului sau al chininei. Mălaiul a căpătat un gust amar.
       • Ileana lui Pîrîu... își frecă fața îndelung de stîlpul aspru al gangului către care se apleca, grea de frunze amare, o creangă de vișin. CAMILAR, TEM. 183. Nu dau leacuri amare... Ci tot buze rumeioare. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 374. Nalt cît casa, Verde ca mătasa, Dulce ca mierea, Amar ca fierea (Nucul și nuca). TEODORESCU, P. P. 235.
       • Sare amară vezi sare. Migdală amară vezi migdală. Cireașă amară vezi cireașă.
♦ Expresia: A avea gura amară = a simți în gură un gust amar.

II. figurat

1. Care trezește o suferință morală sau (mai rar) fizică; chinuitor, dureros. Veranda nepodită și plină de gropi, școala hîrbuită, curtea și totul îți făcea o impresie amară de neîngrijite și părăginire. DAN, U. 134. Coprins de griji amare, Nu mai sînt decît răbdare. MACEDONSKI, O. I 40. E un ger amar, cumplit! ALECSANDRI, P. A. 115.
♦ (Adverbial, în legătură cu verbe ca «a regreta», «a se căi» etc.) Din tot sufletul, foarte mult; amarnic. Ai să regreți amar că fiul tău rămîne cu educația lui Pintilie. SADOVEANU, N. forme

7. În fond regreta amar faptele întîmplate. BART, E. 166.
♦ (Despre suflet, sentimente și, prin extensie, despre manifestări ale lor) Trist, dureros, aducător de tristețe. Un zîmbet amar îmi trecu pe buze. HOGAȘ, M. N. 19. Un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. Binele ades vine pe urmele mîhnirii Și o zîmbire dulce dup-un amar suspin. ALEXANDRESCU, P. 77. Amară-i frunza de nuc, Mai amar dorul ce-l duc. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 90.
       • (Adverbial) Ai mai spus, Manole... asemenea vorbe neînțelepte, a replicat amar țițaca Leona. SADOVEANU, N. forme 46.
♦ Care denotă amărăciune sufletească. Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurii lui se adînci vădit. EMINESCU, N. 71.

2. Plin de suferință, chinuit, trist, necăjit, aducător de suferințe. Amară tinereță am avut, a isprăvit el cu sprîncenele încruntate. SADOVEANU, N. forme 17. A mîncat bătăi și băut venin; a umblat lume amară, a trecut multe ape. SADOVEANU, N. forme 104.
       • Expresia: Pîine (sau, regional, pită) amară = mijloace de existență cîștigate prin trudă, prin muncă grea. Umbla moțul rătăcind pe țară... Șargul rupea piatra cu copita. Calea lungă, și amară pita. BENIUC, vezi 154. A face (cuiva) zile amare = a-i face cuiva neajunsuri, necazuri, a-i face traiul nesuferit.
♦ (Adverbial) Strașnic, cumplit. Pe cîmp, cu potopul iernatic Amar cărăușii se luptă. NECULUȚĂ, Ț. despre 61. Am să te pedepsesc amar pentru nesocotința ta. ISPIRESCU, L. 87.

3. Răutăcios. Își arătară antipatia lor... prin vorbe amare și împungătoare. BALCESCU, O. II 268. Dulce la limbă, amar la inimă.