Definiție din
Dicționar analogic și de sinonime al limbii române
ADEVĂR. substantiv Adevăr, adevărul-adevărat, veritate (rar), veridicitate, veracitate (livresc); verosimilitate (rar), verosimilitudine (rar), autenticitate, certitudine, realitate, dreptate, valabilitate, validitate, existență obiectivă, lucru real, stare de fapt, realitate; exactitate, precizie, obiectivitate, imparțialitate, nepărtinire (popular), dreptate, justețe, echitate; cinste, corectitudine, onestitate, probitate (livresc). Axiomă; truism (livresc). Adj. Adevărat, veridic; veritabil, autentic; real, obiectiv; valabil, valid; natural, firesc, nefalsificat, exact, precis, infailibil; just, drept, corect, onest, prob (livresc), cinstit, imparțial, nepărtinitor (popular), obiectiv, echitabil; indiscutabil, netăgăduit, indubitabil (franțuzism), cert, neîndoios, neîndoielnic, sigur; verosimil, plauzibil, admisibil, posibil. Vb. A fi adevărat, a corespunde cu adevărul; a fi real, a fi valabil. A se confirma, a se adeveri, a se dovedi adevărat. A descoperi (a afla) adevărul, a dezvălui adevărul, a da de adevăr; a stabili adevărul, a despărți apele de uscat; a privi adevărul în față, a spune verde în ochi (în față); a fi de partea adevărului, a se apropia de adevăr. A demonstra, a adeveri, a dovedi, a proba, a confirma, a recunoaște, a considera valabil. adverb Într-adevăr, în adevăr, desigur, cu adevărat, în realitate, de fapt, de bună seamă, pe bună dreptate, în fapt; (în mod) just; conform adevărului; fără îndoială, neîndoielnic, neîndoios, fără discuție, incontestabil, indiscutabil; precis, în mod precis, negreșit. vezi aforism, certitudine, cinste, dreptate, sinceritate.
